ACTUALITATE(P) Clinimar Sebeș – locul unde problemele omului modern își pot găsi rezolvarea!

Clinimar Sebeș – locul unde problemele omului modern își pot găsi rezolvarea!  • Într-un spațiu modern și spațios, o echipă multidisciplinară oferă servicii de specialitate pentru copii și adulți, dar și pentru persoane juridice

Într-o lume din ce în ce mai tehnologizată, în care ritmul schimbării și viteza vieții devin copleșitoare, oamenii încep să manifeste un interes deosebit pentru sănătatea lor emoțională și mentală, pentru dezvoltarea lor personală, pentru calitatea vieții în general.

Martor direct în acest proces, ghidată de pasiune, disciplină și curaj, psihologul Mădălina Arion a avut inițiativa deschiderii unei clinici de specialitate în Sebeș, unde alături de o echipă pluridisciplinară tratează cazuri complexe, cu rezultate deosebite, care o recomandă imediat când vine vorba de a alege un loc în care să-ți faci “radiografia” stărilor emoționale.

Clinimar – așa cum Mădălina și-a numit clinica, este un spațiu modern și primitor în care se oferă servicii de specialitate pentru copii și adulți, dar și pentru persoane juridice. În mod individual, pacienții pot opta pentru consultații în Neurologie, Psihiatrie, Psihologie și Psihoterapie, iar copiii pot beneficia de ghidaj psihoterapeutic, de Logopedie sau de evăluari psihologice. Într-un cadru cald și confidențial, se pot accesa servicii de psihoterapie individuală, de cuplu sau pentru familie.

În egală măsură, serviciile Clinimar se adresează și companiilor care în ultimii ani au început să solicite suport psihologic atât pentru diagnoza organizațională, cât și pentru evaluările psihologice ale angajaților. “Avem contracte cu companii care preferă să achite costul unei evaluări psihologice complexe ale angajatului, decât să observe un proces îngreunat al activității în firma lor. Astfel, avem la îndemână baterii de evaluare psihologică computerizată, validate științific, care ne oferă rapoarte psihologice detaliate și care pot oferi informații importante specialiștilor, pentru a lua decizii corecte în privința diagnosticării și tratării”, explică Mădălina Arion, psiholog și fondator Clinimar.

Dorința de a deschide clinica a plecat de la ideea ca într-un singur loc să întrunesc o echipă de specialiști cu care să venim în întâmpinarea pacienților aflați în situații delicate. Tocmai de aceea, alături de colegii mei psihiatri, neurologi, psihologi, care sunt tineri, capabili și dedicați, oferim servicii extinse de identificare și tratare a suferințelor neuro-psihice”, mai spune Mădălina.

Mădălina Arion a debutat ca psiholog clinician într-un spital privat de psihiatrie: ”Sunt foarte recunoscătoare pentru acea perioadă din viața mea, a fost locul în care mi-am început cariera, un loc foarte drag”. Apoi a început practica individuală în cabinet, unde a putut să dea sens experiențelor nefericite din viața omului modern prin ședinţe de psihoterapie individuală.

Unii oameni vin la clinică doar pentru o «verificare de sistem» ca să-i spunem așa, să-și rezolve anumite dileme de moment, să-și cunoască vulnerabilitățile de gândire sau sunt oameni care vin din dorința de a-și integra cognitiv anumite experiențe emoționale, și mai sunt acei oameni care vin când stările emoționale sunt intense – și aici, împreună cu echipa formată, oferim soluții optime pentru tratare”, spune fondatoarea Clinimar.

Printre cele mai frecvente problematici întâlnite la adulți sunt atacurile de panică, dispozițiile anxioase, depresive, tulburările de somn, experiențele traumatice, comportamentele autodistructive – exces de alcool, droguri, jocuri de noroc.

În rândul copiilor se întâlnesc des tulburările de limbaj (și aici intervine logopedul), stima de sine scăzută, dificultăți de relaționare sau adaptare, situații dificile în mediul școlar sau conflicte în familie prin care copiii devin jucători în roluri de suferință.

Potrivit psihologului Mădălina Arion, statistica arată că multe cupluri ajung prea târziu la psiholog, iar în rândul cuplurilor, cele mai frecvente situații întâlnite în cabinet sunt legate de maturizarea diferită a partenerilor în timpul relației, certuri frecvente, infidelitate, când partenerii au format modele de conviețuire pasiv agresive, de ignorare reciprocă.

Mădălina face un apel și atrage atenția asupra ”capcanelor” pe care mediul virtual și rețelele de socializare le întinde oamenilor vulnerabili și nu numai: ”Cred că social media influențează psihologia individului într-un mod accelerat, și consider că este important să se știe care sunt sursele corecte de informare, unde se găsesc specialiștii adevărați, pentru a se evita pseudoștiința, vracii, repetiția unor mantre care adâncesc neputința în rezolvarea problemelor. Ca și în multe alte domenii, și în psihologie este multă literatură speculativă, internetul este plin de articole invalidate, iar răsfoirea unor surse nu ţine loc de relaţia terapeutică, de identificarea şi tratarea anumitor experienţe emoționale”.

Având în vedere toate acestea, echipa Clinimar este constituită din profesioniști, specializați fiecare în domeniul lui de activitate: Mădălina Arion, fondatoarea Clinimar, a absolvit Facultatea de Psihologie din Sibiu şi Şcoala de Psihoterapie Integrativă din România, are master în Psihologie Clinică şi Psihoterapie, cursuri complementare de Psihooncologie, formare în Terapii pentru copii, cursuri postuniversitare în Psihologia Transporturilor, Psihologia Muncii şi Psihologia Apărării. Pasionați de meseria pe care şi-au ales-o, specialiștii din clinică investesc periodic în cursuri de specializare, tocmai pentru a aduce pacienţilor cele mai actuale metode de tratament.

În oferta Clinimar au fost adăugate recent specializările de Alergologie și Imunologie, iar în perioada următoare clinica, aflată într-o continuă expansiune, își va extinde serviciile, anunțul urmând să fie făcut la momentul oportun.

Clinimar este situată în Sebeș, pe strada Dorin Pavel nr. 53, vizavi de Ciserom. Programările se pot face telefonic, la numărul 0746124440 sau prin e-mail: clinimar@yahoo.com.

Lasă un răspuns

Cum te putem ajuta?